joi, 11 aprilie 2013

Margaret Thatcher - ce ii datoram, in realitate

Dintre luminile si umbrele unui proaspat mare disparut, primele beneficiaza de exclusivitate, atunci cand se produc evocarile, orale si scrise, marcate de consolari sarace si clisee patetice. Subiectivismul focalizarii pe lumini e motivat, in general, de respectul crestin datorat memoriei defunctului, de discretie si simpatie. Simpatizantii au, bineinteles, dreptul la exonerarile legate de escamotarea pacatelor. Cei capabili de reflectii critice, insa nu. Asa incat, Michael Jackson, John F. Kennedy, Andy Warhol, Grace Kelly sau Karl Marx au avut, in timp (si mult timp de la plecarea lor), parte de evocari duale - partizane si de contestare, justificatoare si neiertatoare, chiar de analize pretins neutre, ce se doreau plasate dincolo de orice Bine si Rau.

Margaret Thatcher, icoana istorica incontestabila a secolului 20, nu ar trebui sa beneficieze de un tratament diferit. Simpatizantii (in mai multa sau mai putina cunostinta de cauza) i-au re-atasat etichetele clasice "anti-comunism", "capitalism" etc., notiuni mult prea generale si rigide, in opinia mea, pentru a-i identifica "Binele". Apropo: in ultimii 10-15 ani, "simpatizantii" au cam ignorat-o, preocupati, pesemne, de propria afirmare "capitalista" si de confruntarea tardiva cu Stafia despre care scrisese Marx. Singura care s-a gandit la Margaret Thatcher in tot acest timp a fost, cu certitudine, Meryl Streep, in miile de ore in care se pregatea pentru Iron Lady, film pe care rudele disparutei l-au considerat oricum destul de stangist.

Dar dupa ce corul de mantre ale "Dreptei" a amutit, ar trebui sa privim in jur, pentru a ne edifica asupra legatului istoric thatcherian. Vom observa cum, dupa patru decenii de Welfare State si progres social in Vestul realmente anti-comunist, Doamna (mai degraba deghizata in fier) a promovat, cat a fost la putere,  un conservatorism pe cat de agresiv, pe atat de primitiv, fara nicio conexiune cu urmatorul secol in care tehnologia, cunoasterea dez-ideologizata si formele noi ale libertatii nu converg, obiectiv vorbind, catre conflicte de clasa, ci catre socializare si cooperare, catre retele, nu catre individualism, catre munca imateriala degajata de constrangerile relatiei revolute dintre capitalist si salariat.

Dupa ce, incepand cu Roosevelt, Occidentul cunoscuse o spectaculoasa dinamica si expansiune economica, in beneficiul masiv si al unei clase de mijloc considerabil largite, producatoare de valoare, venit, bunastare, si indreptatita, pentru acest motiv, la safety net-urile statale gandite, la origine, de ultra-reactionarul, dar politic lucidul Bismarck, Margaret Thatcher si Ronald Reagan depisteaza, brusc, fiecare, la el acasa, lenesi, indolenti si profitori ai statului. (E interesant cum Marx, cu un secol in urma, identificase niste profitori similari, dar in cadrul unei cu totul altei clase). Generalizand situatii izolate, ignorand disfunctiile deloc ascunse ale sistemului axat pe contrarietatea dintre munca si capital, si transformand o teorie economica nascuta din realitatile societatii apusene a secolului 18 intr-o religie politica fara nici o legatura cu evolutiile tehnologice si sociale ale mileniului ce se apropia, Thatcher si Reagan au conspirat eficient si cu rabdare pentru privarea de bunastare si intrarea in precariat a clasei de mijloc din tarile lor, alcatuita nu din ciocanari analfabeti, ci dintr-o varietate de producatori angrenati tot mai mult in retele creatoare de valoare prin activitati intelectuale, stiintifice si afective.

Intelectual saraci (prin incapacitatea de a oferi un discurs alternativ la repetarea obsesiva a dogmelor "pietei"), politic ipocriti (de neuitat referirea, in fata la Downing Street 10, la vorbele Sf. Francisc de Assisi: "Acolo unde este neintelegere, sa aducem armonie. Acolo unde este greseala, sa aducem adevar. Acolo unde este indoiala, sa aducem credinta. Acolo unde este disperare, sa aducem speranta.") si tarati de instabilitati emotionale (Thatcher) si mentale (Reagan), cei doi au inaugurat o perioada in care neintelegerile, greselile si indoielile au culminat cu disperarea celor deposedati de armonie, bunastare si speranta. Ipocrizia blamarii statului (in conditiile in care ei au continuat cu pasiune sa-l conduca, inversand proportia dintre cheltuielile bugetare soft, de tip social, si cele hard, destinate institutiilor de forta si politicilor agresive dincolo de propriile frontiere), de-reglementarea unor extinse perimetre economice si expunerea lor crizelor pietei, inlaturarea prestatiilor de interes public in favoarea ofertei acelorasi prestatii exclusiv in conditii de profit, deplasarea accentului catre financiarizarea economiei, de tipul capitalismului de cazinou, cu reguli de joc ezoterice, nesupuse vreunui control legal, incurajarea inechitatilor salariale, ca si feudalizarea abila a mediei, cu scopul transformarii mesajului ei critic intr-un mijloc de falsa legitimare a unui establishment politic sustras in tot mai mare masura controlului democratic - toate acestea reprezinta coordonatele unor politici ce au dus, in cele din urma, la Marea Recesiune din 2008 si la efectele ei prezente. Ele poarta brand-ul inconfundabil si al Doamnei de Fier.

Cele de mai sus reprezinta realitati factuale pentru cei ce nu au blocaje ideologice in a le sesiza cu ochiul liber. Gratie globalizarii, le percepem in Romania si citim in internet despre formele lor de manifestare in lume.

Avand in vedere pasiunea fara limite pentru inegalitate sociala a lui Margaret Thatcher, este firesc sa ne simtim, fiecare dintre noi, in mod diferit datori in raport cu ea, atunci cand ne referim la mostenirea ei istorica. Potrivit unui raport al lui Credit Suisse din 2011, miliardarii si milionarii globali dispuneau de 38,5% din avutia mondiala. Niciodata in istorie, un numar atat de redus de persoane nu a stapanit atat de mult: 4% din populatia globului (29,7 milioane de oameni) are o proprietate neta de peste un milion USD. E de admirat si e de dorit. Pentru cat mai multi dintre noi. Fiindca ar fi greu de crezut ca o buna parte dintre "lenesii" si "profitorii etatici" nu au avut, la un moment dat, o contributie la aceasta spectaculoasa acumulare. Deocamdata, aceste in jur de 4 procente ii datoreaza enorm si lui Margaret Thatcher.

Ceilalti (care i se simt datori din mai mult sau mai putin snobism) fac parte (inclusiv "gratie" lui Margaret Thatcher) din cea mai periclitata clasa sociala a momentului: cea de mijloc. Plasati, cu resurse putine si mereu incerte, in mijlocul unei piete a muncii (fiindca asta facem toti, constient sau nu: ne vindem singura marfa de care dispunem - propria noastra forta de munca) pe care nu o controleaza, "recunoscatorii" isi savureaza statusul actual relativ bun, incurajati de superstitiile pietei si de lecturile aproximative din clasicii "Dreptei".

Elogierea postuma a fostului premier britanic nu inseamna insa imunizarea fata de socurile imprevizibile ale pietelor dereglementate. De acolo de unde este acum, cea care afirma ca, pentru ea "nu exista societate, ci numai barbati si femei", poate exprima o gratitudine imperceptibila fata de micii ei suporteri anti-comunisti, dar nu le va acorda, nici daca ar putea, vreo scutire de la inegalitatea innascuta, competitia permanenta si potentiala extinctie sociala.

Poza am preluat-o de pe Guardian.

miercuri, 10 aprilie 2013

Coreea de Nord 2013: detasare si manusi de matase

Desi co-beneficiara, alaturi de Siria si Iran, a brandului "Axa Raului", Coreea de Nord nu figureaza printre tintele comentatorilor neoconservatori americani, specializati in notiuni cum ar fi "bombardare", "invazie", "regime change", "nation building". Manifestele americane de agresiune proclama sistematic atacarea Iranului, nu si a Coreeii nordice.

Spre a-si justifica apelurile agresive fata de Iran, belico-propaganda neoconservatoare vorbeste, in general, despre reactiile "irationale" ale "islamofascistilor" pentru cazul in care ar ajunge sa dispuna de o valiza cu coduri nucleare. 

In schimb, ii lasa rece dinastia liderilor al caror nume incepe cu "Kim", dar care par mult mai reflexogeni si imprevizibili, in materie de reactii militare, daca e sa ne luam numai dupa apucaturile din aceste zile ale Phenian-ului. (Apropo, din lexicul neoconist lipseste, deocamdata, un concept sexy pentru imaginea nord-coreeanului fascist). Apoi, o comparatie Iran - Coreea de Nord, in termeni de capacitate militara, o pune pe a doua intr-un avantaj uman si material clar, precum si in postura unei amenintari - conventionale si nucleare - mult mai insemnate pentru interesele geostratrgice ale SUA.

Ma surprind, de asemenea, manusile de matase purtate de un oficial american (citat de CNN sub anonimat) atunci cand zice despre un posibil test balistic nord-coreean: "We hope they issue a notification but at this point we don't expect it. We are working on the assumption they won't, " the official said. He said the launch could be "imminent" but also cautioned the United States "simply doesn't know." Asta la promotorii unei retorici care, atunci cand aud un iranian pronuntand cuvantul "uraniu", sunt gata sa treaca la DEFCON 1.

In fine, daca Iranul e interesant pentru America (nu pe fata, ci evident ipocrit), in primul rand, din cauza resurselor gigantice de petrol si gaze, lumea traieste cu senzatia ca acesta reprezinta un capitol la care nord-coreenii sunt neatragatori. Insa unii au o cu totul alta parere:

"In fact, North Korea is sitting on the goldmine. The northern side of the Korean peninsula is well known for its rocky terrain with 85% of the country composed of mountains. It hosts sizeable deposits of more than 200 different minerals, of which deposits of coal, iron ore, magnesite, gold ore, zinc ore, copper ore, limestone, molybdenum, and graphite are the largest and have the potential for the development of large-scale mines. After China, North Korea's magnesite reserves are the second largest in the world, and its tungsten deposits are almost the sixth-largest in the world. Still the value of all these resources pales in comparison to prospects which promise the exploration and export of rare earth metals. 

Rare earth metals are a group of 17 elements which are found in the earth's crust. They are essential in the manufacture of high-tech products and in green technologies, such as wind turbines, solar panels or hybrid cars. Known as "the vitamins of high-tech industries," REMs are minerals necessary for making everything that we use on a daily basis, like smartphones, LCDs, and notebook computers. Some Rare earth metals, such as cerium and neodymium, are crucial elements in semiconductors, cars, computers and other advanced technological areas. Other types of REMs can be used to build tanks and airplanes, missiles and lasers.

South Korea estimates the total value of the North's mineral deposits at more than $6 trillion USD."

Si, atunci, de ce toata aceasta timiditate in raport cu dinastia Kim versus ferocitatea cu care retorica Statelor Unite loveste in Iran?

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare