joi, 11 aprilie 2013

Margaret Thatcher - ce ii datoram, in realitate

Dintre luminile si umbrele unui proaspat mare disparut, primele beneficiaza de exclusivitate, atunci cand se produc evocarile, orale si scrise, marcate de consolari sarace si clisee patetice. Subiectivismul focalizarii pe lumini e motivat, in general, de respectul crestin datorat memoriei defunctului, de discretie si simpatie. Simpatizantii au, bineinteles, dreptul la exonerarile legate de escamotarea pacatelor. Cei capabili de reflectii critice, insa nu. Asa incat, Michael Jackson, John F. Kennedy, Andy Warhol, Grace Kelly sau Karl Marx au avut, in timp (si mult timp de la plecarea lor), parte de evocari duale - partizane si de contestare, justificatoare si neiertatoare, chiar de analize pretins neutre, ce se doreau plasate dincolo de orice Bine si Rau.

Margaret Thatcher, icoana istorica incontestabila a secolului 20, nu ar trebui sa beneficieze de un tratament diferit. Simpatizantii (in mai multa sau mai putina cunostinta de cauza) i-au re-atasat etichetele clasice "anti-comunism", "capitalism" etc., notiuni mult prea generale si rigide, in opinia mea, pentru a-i identifica "Binele". Apropo: in ultimii 10-15 ani, "simpatizantii" au cam ignorat-o, preocupati, pesemne, de propria afirmare "capitalista" si de confruntarea tardiva cu Stafia despre care scrisese Marx. Singura care s-a gandit la Margaret Thatcher in tot acest timp a fost, cu certitudine, Meryl Streep, in miile de ore in care se pregatea pentru Iron Lady, film pe care rudele disparutei l-au considerat oricum destul de stangist.

Dar dupa ce corul de mantre ale "Dreptei" a amutit, ar trebui sa privim in jur, pentru a ne edifica asupra legatului istoric thatcherian. Vom observa cum, dupa patru decenii de Welfare State si progres social in Vestul realmente anti-comunist, Doamna (mai degraba deghizata in fier) a promovat, cat a fost la putere,  un conservatorism pe cat de agresiv, pe atat de primitiv, fara nicio conexiune cu urmatorul secol in care tehnologia, cunoasterea dez-ideologizata si formele noi ale libertatii nu converg, obiectiv vorbind, catre conflicte de clasa, ci catre socializare si cooperare, catre retele, nu catre individualism, catre munca imateriala degajata de constrangerile relatiei revolute dintre capitalist si salariat.

Dupa ce, incepand cu Roosevelt, Occidentul cunoscuse o spectaculoasa dinamica si expansiune economica, in beneficiul masiv si al unei clase de mijloc considerabil largite, producatoare de valoare, venit, bunastare, si indreptatita, pentru acest motiv, la safety net-urile statale gandite, la origine, de ultra-reactionarul, dar politic lucidul Bismarck, Margaret Thatcher si Ronald Reagan depisteaza, brusc, fiecare, la el acasa, lenesi, indolenti si profitori ai statului. (E interesant cum Marx, cu un secol in urma, identificase niste profitori similari, dar in cadrul unei cu totul altei clase). Generalizand situatii izolate, ignorand disfunctiile deloc ascunse ale sistemului axat pe contrarietatea dintre munca si capital, si transformand o teorie economica nascuta din realitatile societatii apusene a secolului 18 intr-o religie politica fara nici o legatura cu evolutiile tehnologice si sociale ale mileniului ce se apropia, Thatcher si Reagan au conspirat eficient si cu rabdare pentru privarea de bunastare si intrarea in precariat a clasei de mijloc din tarile lor, alcatuita nu din ciocanari analfabeti, ci dintr-o varietate de producatori angrenati tot mai mult in retele creatoare de valoare prin activitati intelectuale, stiintifice si afective.

Intelectual saraci (prin incapacitatea de a oferi un discurs alternativ la repetarea obsesiva a dogmelor "pietei"), politic ipocriti (de neuitat referirea, in fata la Downing Street 10, la vorbele Sf. Francisc de Assisi: "Acolo unde este neintelegere, sa aducem armonie. Acolo unde este greseala, sa aducem adevar. Acolo unde este indoiala, sa aducem credinta. Acolo unde este disperare, sa aducem speranta.") si tarati de instabilitati emotionale (Thatcher) si mentale (Reagan), cei doi au inaugurat o perioada in care neintelegerile, greselile si indoielile au culminat cu disperarea celor deposedati de armonie, bunastare si speranta. Ipocrizia blamarii statului (in conditiile in care ei au continuat cu pasiune sa-l conduca, inversand proportia dintre cheltuielile bugetare soft, de tip social, si cele hard, destinate institutiilor de forta si politicilor agresive dincolo de propriile frontiere), de-reglementarea unor extinse perimetre economice si expunerea lor crizelor pietei, inlaturarea prestatiilor de interes public in favoarea ofertei acelorasi prestatii exclusiv in conditii de profit, deplasarea accentului catre financiarizarea economiei, de tipul capitalismului de cazinou, cu reguli de joc ezoterice, nesupuse vreunui control legal, incurajarea inechitatilor salariale, ca si feudalizarea abila a mediei, cu scopul transformarii mesajului ei critic intr-un mijloc de falsa legitimare a unui establishment politic sustras in tot mai mare masura controlului democratic - toate acestea reprezinta coordonatele unor politici ce au dus, in cele din urma, la Marea Recesiune din 2008 si la efectele ei prezente. Ele poarta brand-ul inconfundabil si al Doamnei de Fier.

Cele de mai sus reprezinta realitati factuale pentru cei ce nu au blocaje ideologice in a le sesiza cu ochiul liber. Gratie globalizarii, le percepem in Romania si citim in internet despre formele lor de manifestare in lume.

Avand in vedere pasiunea fara limite pentru inegalitate sociala a lui Margaret Thatcher, este firesc sa ne simtim, fiecare dintre noi, in mod diferit datori in raport cu ea, atunci cand ne referim la mostenirea ei istorica. Potrivit unui raport al lui Credit Suisse din 2011, miliardarii si milionarii globali dispuneau de 38,5% din avutia mondiala. Niciodata in istorie, un numar atat de redus de persoane nu a stapanit atat de mult: 4% din populatia globului (29,7 milioane de oameni) are o proprietate neta de peste un milion USD. E de admirat si e de dorit. Pentru cat mai multi dintre noi. Fiindca ar fi greu de crezut ca o buna parte dintre "lenesii" si "profitorii etatici" nu au avut, la un moment dat, o contributie la aceasta spectaculoasa acumulare. Deocamdata, aceste in jur de 4 procente ii datoreaza enorm si lui Margaret Thatcher.

Ceilalti (care i se simt datori din mai mult sau mai putin snobism) fac parte (inclusiv "gratie" lui Margaret Thatcher) din cea mai periclitata clasa sociala a momentului: cea de mijloc. Plasati, cu resurse putine si mereu incerte, in mijlocul unei piete a muncii (fiindca asta facem toti, constient sau nu: ne vindem singura marfa de care dispunem - propria noastra forta de munca) pe care nu o controleaza, "recunoscatorii" isi savureaza statusul actual relativ bun, incurajati de superstitiile pietei si de lecturile aproximative din clasicii "Dreptei".

Elogierea postuma a fostului premier britanic nu inseamna insa imunizarea fata de socurile imprevizibile ale pietelor dereglementate. De acolo de unde este acum, cea care afirma ca, pentru ea "nu exista societate, ci numai barbati si femei", poate exprima o gratitudine imperceptibila fata de micii ei suporteri anti-comunisti, dar nu le va acorda, nici daca ar putea, vreo scutire de la inegalitatea innascuta, competitia permanenta si potentiala extinctie sociala.

Poza am preluat-o de pe Guardian.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare