duminică, 30 iunie 2013

"No statute explicitly authorizes mass surveillance" (New York Times, 27 iunie 2013)

Citiţi, pentru început, acest articol ce porneşte de la o miştocăreală: "Folosind ca pretext scandalul interceptărilor făcute de serviciile secrete americane (vai, ce surpiză pentru Der Spiegel, CIA interceptează convorbiri şi scanează e-mailuri în interesul de securitate al Americii, cine ar fi crezut una ca asta?, in lumea inocentă a Europei aşa ceva este inimaginabil…)..."

Apoi citiţi articolul unor jurişti americani, Jennifer Granick şi Christopher Sprigman, apărut, nu în Scânteia, ci în mama presei de legitimare a establishment-ului american, New York Times.

Citiţi şi comparaţi cele doua scrieri. În mod liber. Fără să vă luaţi după ceea ce voi afirma mai jos.

Lectura primului articol m-a readus, pentru câteva clipe, în România anilor '80, când autorul său era doar un utecist. Ca şi mine. Schimbarea post-1989 nu a determinat însă, cu necesitate, activarea unor minţi libere. Dogmatismul şi reflexele de dirijare a gândirii altora n-au murit odată cu ultimul dinozaur din cepeex-ul lui Ceauşescu. Şi un "lup tânăr" poate recurge, astăzi, la instrumentarul de legitimare politica deprins în perioada sa utecistă.

Când citesc articolul lui Granic şi Sprigman, intitulat, fără menajamente, The Criminal N.S.A., îmi recapăt respectul pentru meseria mea, ataşată, fără voia ei, unor legi strâmbe, şi intim legată de o Constituţie niciodată pe placul politicului, mereu contorsionată de diverse apucături, nu puţine dintre acestea copiate după modele de comportament politic patentate în America post-11 septembrie 2001.

Tezele acestui din urmă articol mi se par esenţiale pentru respingerea oricăror tipare leniniste, adaptate şi remaster-ate pentru anul 2013. Relativ recent, Francis Fukuyama scria, în After Neoconservatism, referindu-se la paradigma de gândire politică ce pusese stăpânire pe Washington: "...the neoconservative position articulated by people like Kristol and Kagan was, by contrast, Leninist; they believed that history can be pushed along with the right application of power and will. Leninism was a tragedy in its Bolshevik version, and it has returned as farce when practiced by the United States." Leninismul e mereu la doi paşi de noi, deghizat într-un limbaj preţios ce abundă în englezisme trendy şi subsumat noului pretext al "luptei de clasă" permanente: "interesul de securitate al Americii."

Altfel decât o fac noii partizani ai maniheismului leninist ce operează cu termeni ireconciliabili, Granic şi Sprigman nu neagă interesul de securitate al statului, dar afirmă cu putere dreptul la intimitate al cetăţeanului, pornind de la un adevăr juridic fundamental, fixat în sistemul de drept al Statelor Unite: nicio lege nu permite supravegherea în masă a populaţiei. Solide siguranţe constituţionale, confirmate de o  consistentă jurisprudenţă a Curţii Supreme au întărit acest adevăr, astfel încât “Congress intended to allow the intelligence communities to access targeted information for specific investigations.” În alţi termeni, supravegherea trebuie să fie doar selectivă şi particularizată la un anumit caz.

Din păcate - şi o spun în cunoştinţă de cauză - Dreptul e alcătuit din cuvinte, iar jocul lor semantic, atunci când este forţat de autoritatea politică şi forjat de interese anti-liberale, duce direct la aplicări aberante ale legii. Asta când nu e vorba de încălcarea propriu-zisă a legislaţiei. Cei doi autori o afirmă tranşant: "The administration has justified them [programele de supraveghere în masă - nota mea]  through abuse of language, intentional evasion of statutory protections, secret, unreviewable investigative procedures and constitutional arguments that make a mockery of the government’s professed concern with protecting Americans’ privacy. It’s time to call the N.S.A.’s mass surveillance programs what they are: criminal."

O reflecţie asupra contorsionării penale a Dreptului în avantajul statului şi în detrimentul individului (în locul asigurării unui balans raţional între două valori constituţionale aflate în concurs) e de neocolit (nu în ultimul rând fiindcă, la bază, Lenin a fost jurist), iar o asemenea reflecţie reprezintă cel mai bun mijloc de a le aşeza oglinda în faţă celor ce opun securitatea intimităţii (culmea, inclusiv propriei lor intimităţi, dar asta e deja o temă de patologie colectivă). Ca să li se facă rău.

Iar, pentru că l-am amintit pe Lenin, cea de a treia lectură pe care v-o propun se cheamă Statul şi revoluţia. Mereu actuală. Chiar şi pentru ne-juriştii anului 2013.

Imaginea am împrumutat-o de la http://rebelyouth-magazine.blogspot.ro/2013/04/lenin-on-elections-and-struggle.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare