miercuri, 12 iunie 2013

Prostia inepuizabilă a "primăverilor" şi "pieţelor"

Mistica politică, întocmai ca orice altă categorie de credinţă în spiriduşi accesibili prin revelaţii şi extaz, operează cu scheme nesofisticate. În caz contrar, n-ar mai putea crea fan-cluburi şi tricouri cu lozinci pe ele.

1. Una din credinţele politice, valabile de la Spartacus, la Erdogan, sună, în esenţă, cam aşa: tiran-asupriţi-minoritate isteaţă şi cu iniţiativă-majoritate care pune botul, plus mâna pe bolovani-dat cap în gură-luat cap în gură-luat, în cele din urmă, plasă.

2. Mistica politică revoluţionară - de extremă stângă sau dreaptă - ar crăpa în absenţa poeziei şi metaforei (se înţelege, cu totul şi cu totul infra-eminesciene).

Aşa s-au brand-uit noţiunile forte: romantism revoluţionar (o expresie dăunătoare ca o mâncare de fast-food), tinerii (neapărat studenţi, fiindcă analfabeţilor, nefiind elite, li se refuză, mai ales din perspectiva esteticii literare, dreptul de a protesta), florile (Revoluţia Garoafelor în Portugalia, Revoluţia Iasomiei în Tunisia), culorile (Revoluţia Portocalie gruzină), anotimpurile, mai ales primăverile, aşa încât mişcările al căror schedule e prin iarnă nu prea au parte de poezie. Şi, întrucât evenimentele, deşi inspirate mistic, nu se produc totuşi în Ceruri, mai există şi pieţele (Universităţii, Tahrir, Taksim şi Tienanmen), spaţii largi în care lumea se poate aduna ca să strige, să lovească, să ghilotineze şi să respire sânge.

3. Prin arsenalul ei de versuri şi hiberbole, mistica politică deturnează oamenii (nu folosesc, intenţionat, depreciativul "massele") de la dorintele, nevoile şi scopurile lor, în ultimă instanţă, reale.

E suficientă apariţia unor şmecheri charismatici cu texte bune la aerobic, şi oamenii îi urmează în linia clişeului menţionat la început. La un moment dat, follower-ii nici măcar nu alcătuiesc o majoritate, fiindcă există masse lipsite de dinamism şi relativ mulţumite de viaţa pe care o duc. În decembrie 1989, documentele atestă că în stradă s-au expus doar 5 (cinci) procente din populaţia României, iar, în 2009, în Iran, dintr-o populaţie de 77 de milioane de oameni, doar cei (şi nu toţi) cu buletin de Teheran au fost nervoşi, nu şi restul tării. În Turcia, în aceste ore, din 75 de milioane de inhabitanţi, cred că nu vorbim de mai mult de 20.000 de protestatari.

4. Ce vor cei ce optează pentru mişcare? Ei nu cer totul, ci doar ceva ce li se pare mai important în momentul respectiv de tensiune, fiind chiar dispuşi să tranzacţioneze ceea ce posedă cu ceea ce-şi doresc (paşapoarte şi programe de televiziune 24/24), dar nu devin conştienţi de swap-ul fatal decât după ce îi lichidează pe Ceauşescu sau Gaddafi, trezindu-se brusc că nu mai au acces gratuit în şcoli şi spitale, apă curentă sau siguranţă pe stradă.

Primăvara arabă a fost gratulată şi mitizată de media mistică internaţională prin formulele pline de praf şi greaţă - statul de drept, valorile şi democraţia jeffersoniană, doar pentru ca a doua zi, la Tripoli, să se introducă Sharia, şi nu muzica rock, iar la Cairo, turistele occidentale să rişte să fie violate.

În Turcia, o ţară în care modernitatea e dominantă, de la lifestyle-ul cotidian, la serviciile futuriste de pe Turkish Airlines, femeile cică ar dori acum un stat totalmente laic (?!). Şi ce facem dacă o majoritate, aia care cică ar conta (arimetic, nu algebric) într-o democraţie, nu doreşte aşa ceva, mai continuăm să ne dăm vedete revoluţionare, în frunte cu tipul acela de doi lei (dar cu un status social de invidiat) care-l maimuţăreşte într-o telenovelă pe întemeietorul erei culturale de aur a Imperiului Otoman?

5. Dacă nu s-ar lăsa cu victime pe străzi şi în pieţe, şi cu urmări politice catastrofale pe termen lung (competiţia politică dintre protestatari, războaie civile, dictaturi şi supra-represiuni), primăverile mistico-politice din pieţe ar fi chiar simpatice şi comerciale, în special atunci când două super-corporaţii - cele ce operează Facebook şi Twitter - îşi fac publicitate gratuită, autoslăvindu-se ca noi mecanisme de mobilizare şi catalizare a revoluţiilor contemporane, iar cronicile protestelor şi ale linşajelor se scriu pe smartphone-uri, tablete şi pe YouTube.

Şi atunci, la ce bun sângele, lozincile, poezia, entuziasmul, speranţele şi propaganda? Doar ca să justifice prostia politică fără limite?

La 2000 de ani de la fervoarea reformatoare a lui Isus din Nazareth, revoluţiile se dizolvă în internet, fiindcă Puterea care, pe întregul glob, împarte, dislocă, pedepseşte, dictează, acumulează, creează şi distruge, e la fel de imaterială şi autoreproducătoare ca şi formatele jpg şi pdf. E timpul limbajului corporate, al like-urilor şi share-urilor, şi al postărilor de texte motivaţionale.

În concluzie, dacă aveţi frustrări politice şi chef de mişcare, mergeţi la fitness şi detensionaţi-vă, citiţi-l pe Deepak Chopra şi apoi meditaţi! Ajută. Ţine prostia în limite rezonabile. Şi evită Mai Răul.

Fotografia este preluată de pe http://www.prague-life.com/prague/velvet-revolution

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare