vineri, 26 iulie 2013

Anti-americanul Frederic cel Mare

Într-o sublim scrisă carte, Iron Kingdom. The Rise and Downfall of Prussia, 1600-1947, Christopher Clark trimite o lumină strălucitoare către reformele lui Frederic cel Mare.

"Bătrânul Fritz" (cum era poreclit), înzestrat cu vocaţia înnoitoare a oricărui Vărsător, a scris în 1740, la doar câteva săptămâni după ce a fost încoronat, că "all religions are just good as each other, as long as the people who practise them are honest, and even if Turks and heathens came and wanted to populate this country, then we would build mosques and temples for them." (p.252-253)

Şi, tot în iunie 1740, "Frederick ordered that torture was no longer to be used, except in a small range of extreme cases involving crimes against king and country, or instances of multiple murder where robust interrogation was required to secure the identity of unknown accomplices. In a further order of 1754, Frederick extended this ban into a blanket prohibition, on the grounds that torture was not only 'cruel' (grausam) but also unreliable as a means of getting at the truth, since there was always the danger that suspects would implicate themselves in order to avoid further torture." (p.253)

În acei ani, pe coasta de Est a Americii, oamenii cu lecturi grele la bază erau încă departe de orice declaraţie de independenţă şi mentalitate de progres. În Massachusetts, în 1692, încă se mai ardeau "vrăjitoare", iar azi...

Azi, mai există încă o enclavă extralegală, extrajudiciară şi post-constituţională, denumită "Guantanamo", cu GU de la "Gulag", ... există un vicepreşedinte care crede în tortura practicată acolo, politicieni pentru care clădirea unei moschei aproape de Ground Zero în New York e "not about religion and is clearly an aggressive act that is offensive", şi un preşedinte convins că pe factură sa de mobil se găseşte numărul de telefon al lui Dumnezeu...

Niciunul dintre ei n-ar fi putut trăi, în secolul 18, în proximitatea lui Frederic cel Mare...

Fotografia am preluat-o de la http://www.uh.edu/engines/epi2552.htm

luni, 22 iulie 2013

CV-ul mereu extensibil al lui Edward Snowden

La fel ca în telenovelele politice din România (şi nu doar), inundate de secrete, diversiuni şi dezinformări, serialul inaugurat de Edward Snowden şi de cvasi-purtătorul său de cuvânt, Glenn Greenwald, ne arată, actualmente, probabil, doar 10% din rezervorul de informaţii şi acţiuni la care cei doi par a fi tentaţi să se preteze. Până acum două luni, Greenwald, cel puţin, era un important, şi, totuşi, izolat, critic "local" (dar cu reşedinţa in Brazilia), din media electronică, al establishment-ului politic american. Acum urcă pe scara celebrităţii globale, şi e greu de anticipat unde se va opri.

Edward Snowden pare, când îl priveşti în poze şi în imaginile din interviul video acordat lui Greenwald, un puşti relativ nevinovat, un idealist cu reflexe prometeice, dedicat umanităţii. Un "ai-tist" comun şi plictisitor. Asta, chiar dacă a trecut prin CIA, NSA şi prin unul dintre cei mai potenţi contractori privaţi din sistemul apărării, Booz Allen Hamilton. Datele despre Snowden pot fi găsite pe pagina sa tot mai consistentă de pe Wikipedia

Ceea ce nu găsim acolo, şi nici nu e procesat, deocamdată, de media internaţională (cel puţin, după ştiinţa mea), este faptul că Snowden a fost, după propria (deşi sumara) sa mărturisire, un instructor în tehnici de rezistenţă la interogatorii. Adică, un dur, înzestrat el însuşi (fiindcă altfel nu văd cum ar putea preda asemenea tehnici altora) cu date psihologice şi fizice, apte să-l ajute să protejze secrete chiar şi sub tortură. Interesant este şi detaliul că ar fi avut această calitate de instructor în cadrul DIA (Defense Intelligence Agency), braţul de spionaj al Pentagoului.

Aceste amănunte le aflăm, în trecere, într-un e-mail în care Snowden îi răspunde unui fost senator Republican care-l felicitase pentru întreprinderea sa, sub rezerva că nu i-ar ierta însă dezvăluirea de secrete de stat unor puteri străine. Iată textul: "Further, no intelligence service - not even our own - has the capacity to compromise the secrets I continue to protect. While it has not been reported in the media, one of my specializations was to teach our people at DIA how to keep such information from being compromised even in the highest threat counter-intelligence environments (i.e. China). You may rest easy knowing I cannot be coerced into revealing that information, even under torture."

Habar n-am în ce măsură Snowden minte sau spune adevărul. Nu ştiu ca vreo sursă credibilă să fi infirmat sau să fi confirmat acest element din biografia sa. Rămân la părerea că ştim, în continuare, despre toată povestea lui, aflată în desfăşurare, cel mult 10% din întreg.

Imaginea a fost împrumutată de la http://www.mynamesnotmommy.com/yes-there-are-dumb-questions/question-mark/

duminică, 21 iulie 2013

De ce sunt importante metadatele?

Eforturile de normalizare (sau, cel puțin, de amortizare), de către "băieții răi", în conștiința publică, a utilizarii, la scară globală, a sistemului PRISM, s-au bazat și pe argumentul că ceea ce face obiectul colectării nu este imensitatea de conținuturi de comunicații electronice dintre locuitorii globului, ci metadatele, adică date despre alte date.

În mentalul generalului Keith Alexander, directorul lui National Security Agency, pofta pentru colectarea de metadate se exprimă prin ideea potrivit căreia, decât să cauți acul în carul cu fân, mai bine iei carul cu tine acasă, ca să cauți în liniște. Această filosofie de informații nu are însă darul de a fi mai puțin lezionară pentru viața privată a fiecăreia dintre miliardele de ținte ale NSA.

De ce este periculoasă chiar și colectarea de metadate?

Scriitoarea Rebecca Solnit afirmă, într-o scrisoare către Edward Snowden, că "This metadata -- the patterns and connections of communications rather than their content -- is particularly useful, as my friend Chris Carlsson pointed out, at mapping the clusters of communications behind popular movements, uprisings, political organizing: in other words, those moments when civil society rises to shape history, to make a better future in the open world of the streets and squares. The goal of gathering all this metadata,Chris speculates, "is to be able to identify where the ‘hubs’ are, who the people are who sit at key points in networks, helping pass news and messages along, but especially, who the people are who spread ideas and information from one network of people to the next, who help connect small networks into larger ones, and thus facilitate the unpredictable and rapid spread of dissent when it appears.”Metadata can map the circulatory system of civil society, toward what ends you can certainly imagine."

Rezultă că orientarea către metadate e, politic vorbind, mult mai profitabilă pentru cei ce le colectează, și, în același timp, potenţial mai inhibantă pentru comportamentul țintelor vizate, decât corespondenta electronică infra-intimă (ca să nu spun "murdară") a acestora din urmă.

În definitiv, colectarea în masă a (meta)datelor cu caracter personal depășește materia, altminteri bine delimitată, a privacy-ului online. Ceea ce fac NSA și alte organizații similare din lume nu sunt doar acte calificabile din punct de vedere tehnic-juridic. Aici ne găsim toți - colectori și donatori fără voie de informații - pe cele mai mișcătoare nisipuri politice, de unde pot porni, în condiții determinate, atât măsuri de reprimare politică globală, dar şi reacţii globale, în masă,  dintre cele mai imprevizibile. 

Imaginea a fost preluată de la http://blog.m-files.com/started-metadata-management/

sâmbătă, 6 iulie 2013

Pre-război

În cartea lor, Going to Tehran. Why the United States Must Come to Terms with the Islamic Republic of Iran, soţii Flynn şi Hillary Mann Leverett (ex-analişti la CIA, Departamentul de Stat şi Consiliul Securităţii Naţionale) afirmă, la pag.99, un adevăr de care ipocriţii americanizaţi din jurul nostru fug ca de dracu': "...the main division in the world is not between democracies and dictatorships but between countries whose strategic autonomy is subordinated to the United States and countries who exercise genuine independence in policymaking."

Să vedem dacă se confirmă:

1. Fuga lui Edward Snowden, realizată la lumina zilei şi escortată de mai toată media internaţională (numai de foştii lui colegi, nu), plus falangele activiste de la The Guardian şi Wikileaks, a avut, deocamdată, două escale: la Hong Kong şi Moscova. Cele două ţări implicate au fost rugate, relativ respectuos, să-l captureze şi să-l predea pe fugar. Dar, paradigma de "genuine independence in policymaking", evocată de familia Leverett, a determinat Rusia şi China să comunice la Washington că "hai, pa!" Totuşi, cu rezerve, fiindcă au interese comune cu America, iar o negociere gen "îmi dai ceva ca să nu-i dau azil, dar nici nu ţi-l predau" cu certitudine că a existat. Şi cam asta a fost, deoarece China şi Rusia nu pot fi ameninţate nici cu bombardamente, nici cu invazii (ar fi tare!), nici cu sancţiuni economice (hehehe!) şi, cu atât mai puţin sexy, cu "regime change".

În loc să-şi admită incompetenţa clinică în selecţia personalului din cadrul comunităţii de informaţii, şi, apoi, incapacitatea de a-l răpi pe turistul Snowden cu ajutorul unui comanda de tipul celui din Zero Dark 30, americanii dau cu pietre în cine ar vrea să-i acorde azil.

Mai mult, rămâne, încă din martie 2013, când planeta încă habar n-avea de Snowden, minciuna rostită răspicat (şi nesancţionată!) la ei acasă, în templul democraţiei după care suntem toţi căzuţi în gât, în Congresul în faţa căruia a vorbit până şi Emil Constantinescu: Sen. Ron Wyden (Democrat -Oregon.) asked Director of National Intelligence James Clapper a simple question: “Does the NSA collect any type of data at all on millions or hundreds of millions of Americans?” Clapper replied, “No, sir.” 

Okay. Happy 4th of July!

2. Întrucât Ecuadorul se afla pe lista cererilor de azil înaintate de Snowden, Joe Biden a avut grijă, "friendly and very cordial", ca aşa ceva să nu se întâmple. Spre deosebire de ruşi şi chinezi, ecuadorienii au, în ultimă instanţă, o "strategic autonomy subordinated to the United States." Nicio supărare. Şi noi avem la fel.

3. După ce Snowden varsă că NSA e - în spirit, pixeli şi cartele SIM - alături de zeci de milioane de ceţăţenii din ţările grele ale Uniunii Europene, plus Ambasada acesteia la Washington, liderii politici europeni dau o replică slabă de "genuine independence in policymaking."

Câteva zile mai târziu, ţările Uniunii Europene (am convingerea că şi României i s-a impus să fie pregătită) participă la una dintre cele mai spectaculoase operaţiuni speciale de după al doilea război mondial, refuzând dreptul de survol pentru avionul prezidenţial al lui Evo Morales, silindu-l la o aterizare, cu scop de perchiziţie a avionului, în Austria, fostă ţară neutră şi nealiniată. Cel căutat în cala de bagaje a aeronavei boliviene era, normal, Edward Snowden. Spionaj de calitatea amatoristică deja consacrată a CIA sau doar metodă preventivă de intimidare?

În orice caz, din acest moment (să fim extrem de bine înţeleşi!), din ceea ce se cheamă Drept Internaţional Public, n-au mai rămas nici măcar manualele. Să ne imaginăm numai că, în plin Război Rece, sovieticii ar fi constrâns avionul lui Margaret Thatcher, în zbor spre Alaska, să aterizeze la Minsk, pentru a fi convinşi că femeia nu ascunde în bagajele de mână volumele lui Adam Smith, pentru a le arunca deasupra URSS.

Iar, în concluzie, Uniunea Europeană se încadrează la "countries whose strategic autonomy is subordinated to the United States".

4. După toate astea, onestitatea lui Obama s-a îndreptat către un record mondial, atunci când a afirmat public că "All nations spy on each other". La vremea lor, Brejnev sau Andropov, care aveau un hobby identic, practicat, prin intermediul Primului Directorat Principal al KGB, în toată lumea, n-au rostit niciodată perla obamistă, atunci când agenţii lor erau deconspiraţi pe la Londra, Paris sau New York.

Singura bună şi, probabil, neintenţionată consecinţă a acestei declaraţii este că India, Rusia şi China, dar şi ipocriţii de francezi, englezi şi germani, vor face, de acum înainte, ore suplimentare în culegerea de informaţii despre SUA. Păi, n-a zis stăpânu' că e voie? Şi uite cum ajungi din nou la "countries who exercise genuine independence in policymaking."

5. Dincolo de toate acestea, în Siria, Turcia şi Egipt, pokerul politic a trecut sau urmează să treacă în faza de război civil, ceea ce e de natură să ducă la tăierea tuturor permisiilor din cadrul IDF (pe româneşte, Israeli Defense Forces).

6. Şi mai e capitalismul din care Roosevelt şi programele New Deal, New Frontier şi Great Society au fost eliminate, precum Eminescu din manualele de limbă română, pe timpul când România era ocupată de Armata Roşie. Acum trăim capitalismul sălbatic, capitalismul lui "riscăm să devenim un popor de asistaţi social" ca în anii '50-'70, ai prosperităţii maxime, în America şi RFG. Şi ar fi păcat.

Dacă mulţi n-ar fi ignoranţi cu diplomă, şi ipocriţi ataşaţi fraudulos la perfuzii din fonduri publici, ar fi aflat de prin internet"In its purest form, capitalism may be viewed as needing all citizens having access to some relatively balanced reserve of capital for that consumer market to thrive, but disaster capitalism is a corruption of the distribution of capital, thriving in fact on the threat of poverty as motivation for low-wage, mind-numbing and soul-draining work. Disaster capitalism is hurt less by some having no or little capital than by the absence of poverty, an absence that would lift the necessary threat that maintains a culture of fear and a frantic pace that distracts the 99% while the 1% play."

7. Două ultime ştiri:
           - succesorul lui Hugo Chavez, Nicolas Maduro, i-a zis lui Edward Snowden "hai încoace!" Doar că, pentru a adăuga încă o cireaşă la turismul global practicat de Snowden, "One alternative flight plan would involve an aircraft taking off from Moscow, refueling in Vladivostok, and then continuing east over the Pacific to South America." După episodul Evo Morales, mă aştept ca avioane de vânătoare F-22 Raptor să intercepteze orice aeronavă cu Snowden la bord şi să-l aducă la sol. Întreg sau în bucaţi. Iar dacă totuşi va ajunge la Caracas, pariez că vom vedea sute de mii de protestari în stradă, pe motiv că televiziunea de stat a omis să transmită în direct vreun meci de fotbal...
           - la Bucureşti, copiii sunt duşi la poliţie, în masă, cu autocarul.

Nu seamănă toate astea cu anul 1939?

Imaginea e preluată de la http://matchack.deviantart.com/art/Four-horsemen-of-the-apocalypse-272846959

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare