miercuri, 4 septembrie 2013

Dincolo de Coca-Cola e doar credinţă

În august 1968, trupele unor state componente ale Tratatului de la Varşovia invadează Cehoslovacia. Popoarele ceh şi slovac (alea cu Havel, cu mama lu' Havel, cu anticomunismu' si cu pro-occidentalismu' lor, pe care ni le tot îndesau pe gât, artistocratic şi european, imediat după 1989) întâmpină armatele invadatoare comuniste cu 0 (zero) focuri de armă. Nu se organizează mişcări de rezistenţă, nu apare gherila urbană, nu se comit acte de sabotaj. Cehii şi slovacii aparţin lumii catolice, mult mai a naibii decât ortodoxismul situat mai la Est (motiv pentru care Huntington s-a jucat cu pixul pe hartă, băgându-i pe primii în lumea civilizată, iar pe ceilalţi în mama lor), şi, pretind unii, o religie cu mult mai tare decât Islamul.

Dar atunci când libanezii, irakienii, somalezii şi afganii s-au trezit cu vizite neprogramate din partea armatei americane, nu ştiu cum s-a făcut, dar tot iadul s-a dezlănţuit împotriva trupelor de invazie. Inclusiv în contra armatei sovietice, dacă e să ne referim la Afganistan.

De ce "spălaţii" şi catolicii de cehi şi slovaci au băgat, umili, capetele în pământ, în vreme ce băieţii mai puţin atenţi cu vestimentaţia şi mâncatul cu furculiţa, dar tot cu pretenţii de dreptcredincioşi, au pus mâna pe Kalaşnikoave şi pe veste umplute cu dinamită?

Eu cred că diferenţa a făcut-o şi o face în continuare, într-un mod cât se poate de sângeros, un singur lucru: credinţa religioasă. La care aş adăuga şi absenţa ipocriziei de certă origine central-europeană, deoarece militanţii islamişti sunt, atunci când nu se găsesc în vreo misiune de război sfânt, consumatori "pe bune" de flavor cultural occidental, de la McDonald's şi Lady Gaga, la iPhone-uri şi reviste "din alea".

Robert Baer, ex-agentul CIA din a cărui carte tot citez copios, descrie o vizită pe care a făcut-o, după 2001, la o şcoală elementară din Nabatiyah/Liban, patronată de Hezbollah, în calitate de "jurnalist" vestic. E foarte interesant ce scrie:

"May I ask the students questions?" I asked. The teacher looked at the principal, who shot me a nasty look, but then nodded.
"Who watches American TV?" I asked, addressing the class in Arabic.
Every hand shot up.
"What do you watch?"
One girl giggled. "Oprah."
"You're kidding", I said, genuinely surprised at both the answer and the giggle.
At that point the entire class leapt in, in English. "No, no, really!" they said, some of them laughing. "We love Oprah!"
And that's another paradox Americans need to understand: While the schoolgirls in Nabatiyah may watch Oprah and want iPods and flat-screen TVs, that doesn't mean they want to be like us. [...] They take from Western culture and technology what suits them, what fits their beliefs, convictions, and sense of propriety. And nothing more. But what they really don't want forced on them is our politics. 
The sooner we understand how a girl from Nabatiyah's martyrs' school can watch Oprah, then strap on a suicide bomber's vest and blow herself up in the middle of an Israeli patrol, the better prepared we'll be to face what's coming our way." (pag.14)

Cehi, slovaci şi, desigur, români! Aţi fost atenţi? 

E vorba de credinţă, perfect compatibilă cu un sandwich Zinger de la KFC, dar e credinţă. Profundă, robustă, precisă, înţeleasă în toate dogmele ei, împinsă cu mult dincolo de făcut cruci şi de mersul la biserică, suficient de puternică spre a te face să accepţi sacrificii (nobile, nu prosteşti) şi degajată de orice compromisuri şi nuanţe confortabile. Mai aveţi aşa ceva în voi?

Fotografia vine de la http://nataliethecoach.com/2013/07/updating-your-beliefs/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare