sâmbătă, 14 septembrie 2013

Un editorial cât un 11 Septembrie

Întorşi din vacanţă, tehno-diplomaţii de la Moscova şi-au reamintit că ministerul lor de externe a fost şi rămâne cel mai valoros din lume (iar asta încă din sec.19, din vremea lui Gorceakov şi Nesselrode), şi au construit o strategie prin care Rusia să preia nu doar iniţiativa în legătură cu nebunia din Siria, dar să şi producă iritarea, la nivel de imagine publică internaţională, a rivalului american.

Aşa s-au trezit americanii, chiar pe 11 septembrie 2011, cu Vladimir Putin în chip de editorialist la New York Times. Cu un articol în care textul de la sfârşit rămâne epocal, prin stil, substanţă şi palme trase: "My working and personal relationship with President Obama is marked by growing trust. I appreciate this. I carefully studied his address to the nation on Tuesday. And I would rather disagree with a case he made on American exceptionalism, stating that the United States’ policy is “what makes America different. It’s what makes us exceptional.” It is extremely dangerous to encourage people to see themselves as exceptional, whatever the motivation. There are big countries and small countries, rich and poor, those with long democratic traditions and those still finding their way to democracy. Their policies differ, too. We are all different, but when we ask for the Lord’s blessings, we must not forget that God created us equal."

Cel mai târziu din secunda imediat următoare citirii articolului, oricine realizează ipocrizia din frazele scrise de băieţii din Ministerul de Externe rus pentru şeful lor de la Kremlin. Fiindcă, nu-i aşa?, Putin e un KGB-ist, un comunist dogmatic, iar Rusia e un imperiu al Răului, înzestrat dintotdeauna cu hobby-ul de a-şi trimite armatele dincolo de propriile-i frontiere, răpind libertatea altora, o ţară în care democraţia e o glumă, unde nu există transparenţă şi stat de drept, în care oligarhii sunt super-bogaţi, iar majoritatea populaţiei înoată în sărăcie, în care minorităţile (sexuale şi nu numai) sunt persecutate etc. etc. 

So what? 

Fiindcă, nu scrie nicăieri că, dacă eşti ipocrit, nu poţi fi, totodată, şi băiat deştept în ceea ce zici la New York Times. Iar acum, cu mână dreaptă aşezată pe inimă, ce anume din enumerarea relelor de mai sus, despre Putin şi Rusia, nu i s-ar putea aplica şi Americii?

Nu sunt politica şi societatea americană dominate tot mai mult de un imens sistem de securitate naţională, care (cu binecuvântarea unor instanţe judecătoreşti speciale, declarate, ele şi hotărârile lor, ca fiind secrete) loveşte în libertăţile constituţionale ale cetăţeanului, sub pretexte difuze şi nesupuse dezbaterii publice? 

Politica americană e oare liberă de dogme, prejudecăţi şi ideologii prăfuite, chiar dacă nu se intitulează "comuniste"? 

N-a organizat şi nu organizează Pentagonul excursii prin alte ţări, lăsând în urmă dezastre şi înlocuind regimuri politice bolnave cu unele şi mai rele? 

Detenţia nelimitată, sustrasă total lui "Habeas Corpus" şi lui "Due Process", a celor de la Guantanamo, oare cum naiba s-o califici în termeni politici şi juridici? 

Asasinarea ordonată de Biroul Oval, fără "judicial scrutiny", inclusiv a cetăţenilor americani, în cadrul programului duios numit "Targeted Killing" ce acoperire constituţională îşi găseşte? 

Şi nu a devenit America, altă dată (şi, mai ales, în anii Războiului Rece) raiul egalităţii economice, locul unde astăzi "the top 1 percent has captured about 95 percent of the income gains since the recession ended"? Ăştia 1% nu sunt oligarhi?

Şi, nu-i aşa că în Statele Unite rasismul a dispărut, iar nucleele ultraconservatoare dau din coadă şi jubilează ori de câte ori un nou stat din Uniune legalizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex?

Credinţa mea este că, prin cascadoria din New York Times, ruşii au vrut să acopere cu fum problema din Siria, să creeze o diversiune şi să determine o ofensivă mediatică oarbă a unor personalităţi publice americane, înţepate şi oripilate de ceea ce au văzut în oglinda pe care Putin le-a aşezat-o în plină faţă. Fiindcă replicile deja înregistrate sunt groase, haotice şi penibile, în special prin faptul că alimentează involuntar veridicitatea celor afirmate - ipocrit sau nu, chiar nu mai are importanţă - de Putin, al cărui editorial tinde, astfel, să ia proporţiile unui veritabil 11 Septembrie pe hârtie de ziar.

În locul unei tăceri asurzitoare şi nesimţite (cum, de altfel, le şade bine americanilor) la adresa op-ed-ului din New York Times, care să-l fi determinat pe kaghebistul şi comunistul Putin să se ascundă în spatele biroului de la Kremlin, reacţia este una isterică şi de zece ori mai umplută cu ipocrizie decât cea din editorial: de la, literalmente, "I almost wanted to vomit", la ironii precare şi lipsite de nerv, de la izbucnirea necontrolată, pe sticlă, a lui Christiane Amanpour ("...the most moral country in the world based on the most moral principles in the world, at least that's the fundamental principle that the United States rests on...") şi până la cele scrise de cineva de la Bucureşti ("de mai bine de trei decenii, Statele Unite promoveaza constant drepturile omului in politica internationala") (să înţeleg că dincolo de trei decenii în urmă nu prea le promova?!), corul anti-Putin sună fals, plângăcios şi trist.

Încă ceva: personal, îl recunosc şi mă regăsesc din plin în excepţionalismul american criticat de Putin, dar care, în ochii mei, înseamnă ceva lejer şi, totodată, profund, cum ar fi: KFC, McDonald's, Scott McKenzie, Walt Whitman, Lady Gaga, William Faulkner, Tom Hanks, Billy Joel, Ernest Hemingway, Madonna, Brad Pitt, Humphrey Bogart, Pearl Buck, James Dean (!!!), tehnologia pe care o am acasă şi asupra mea, cei 8,90 m ai lui Bob Beamon, şi mulţi, foarte mulţi alţii...

Poza vine de la http://www.foreignpolicy.com/articles/2011/10/11/the_myth_of_american_exceptionalism?wp_login_redirect=0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare